[Foto] Interviu: Viorel Dudau (freelancer)

Cumva in continuarea interviului cu Petrica Tanase, vine cel de acum, cum Viorel Dudau. Dupa plecarea lui Petrica de la cotidianul de afaceri Business Standard, una din cele doua pozitii ale departamentului foto trebuia ocupata. Cum nu stiam pe nimeni, am zis (impreuna cu redactorul sef de atunci) sa angajam pe cineva care venea de la o agentie de presa. Viorel fusese corespondent pe Galati, venise in Bucuresti si vroia, din untr-un motiv sau altul, sa experimenteze si fotografia de business. Tin minte ca job-ul de proba a fost sa faca un interviu cu o "tanti de afaceri" (batrana si foarte ne-fotogenica) si ca mi-au placut unghiurile pe care le-a ales pentru shooting. A incercat sa scoata ceva dintr-o situatie neprielnica si asta mi-a placut... A intrat in mica noastra echipa foarte repede si am incercat sa "fur" cat mai multa meserie si de la el. Dupa ce ziarul s-a inchis a devenit freelancer, si-a cumparat "scule" si a pus mana pe niste clienti relativ constanti. Dupa ce cititi interviul, aruncati un ochi si pe site-ul lui!

Intrebare de la Petrica Tanase: Alb negru sau color? De ce?

Color, pentru ca realitatea nu este alb-negru. Alb negru a fost un neajuns al fotografiei la inceput, care dupa ce a fost depasit, din varii motive, s-a transformat intr-un avantaj in anumite situatii. Personal nu consider ca fotografiile sunt mai valoroase doar pentru ca sunt alb-negru.

Ce face un fotograf cand ramane fara slujba de tip “9 to 5”? Cat de mult este el legat de un angajator?

Toata lumea are nevoie de fotografie. Nu toti vor s-o si plateasca, dar in principiu este destula cerere pe piata, si destui clienti astfel incat sa-ti poti continua activitatea si fara un angajator curent. De fapt, daca stam putin sa ne gandim, majoritatea fotografilor profesionisti nu sunt legati de un angajator.

Sa fii freelancer inseamna: a) sa-ti decizi soarta; b) sa nu ai salariu; c) sa stai mai mult cu familia

b) sa nu ai salariu – ceea ce poate fi sau nu un neajuns. Teoretic, dispare siguranta aceea ca la data cutare iti vei putea plati facturile. Practic insa, daca-ti faci serios treaba, ai sanse sa castigi mai bine si mai des, pentru ca nu depinzi de un singur client si de mersul afacerilor lui, ca in cazul unui singur angajator.

Legat de celelalte variante: e discutabil daca-ti decizi singur soarta, ca nu se stie daca-ti permiti. Cu familia nu stai mai mult neaparat, pentru ca nu-ti faci singur programul, ci se ocupa clientii de asta. Ba e posibil sa ai de treaba fix in singurele momente in care restul familiei nu munceste.

De cand ai devenit fotograf, te-ai gandit vreodata sa-ti schimbi meseria? De ce n-ai facut-o si ce ai fi vrut sa faci in schimb?

Dupa 8 ani de studii economice (in liceu si facultate) mi-a devenit foarte clar ca n-as putea sa am un job de birou. Nu m-am gandit niciodata sa schimb fotografia cu altceva. Am incercat un mic business vreo doi ani, in birotica si productie publicitara, dar nu m-a prins si prin urmare am esuat. Momentan, nu ma vad facand altceva in viitor.

Ce tip de fotografie nu ai incercat si esti tentat sa faci? Ce te opreste?

N-am incercat wildlife, desi mi-ar placea foarte mult. Insa e un domeniu destul de costisitor si, de regula, nerentabil. As mai face story-uri, dar interesul clientilor (romani) pentru asta tinde spre zero. Probabil o sa ma apuc de ambele la un moment dat, cand imi voi permite “sa trag” doar pentru mine.

Majoritatea fotografilor nu au O fotografie preferata. Povesteste-ne in schimb imprejurarile (deosebite) in care ai facut o fotografie…

Imprejurari iti povestesc: Flutur, pe vremea aia ministrul agriculturii, ateriza cu un elicopter intr-un sat afectat de inundatii. Venea el viteaz sa salveze situatia, de ochii presei. A aterizat pe un teren imprejmuit din sat, elicopterul a facut un vant fantastic, de a ridicat tot praful in aer, iar una din portile de tabla de la teren, nefiind bine fixata, s-a ridicat de la pamant si a zburat fix in capul Generalului Zaharia, care era seful operatiunilor de salvare. L-am vazut la pamant, a urmat un moment de blocaj pentru toata lumea. Colegul meu, care era fix langa el (deci ar fi putut fi in locul lui), a avut prezenta de spirit si l-a ridicat, plin de sange, si a chemat ambulanta in timp ce toti militarii si pompierii se uitau si nu stiau ce sa faca. In momentul ala m-am apucat sa-l pozez, a fost singurul lucru care mi-a venit in cap. Insa dupa incident, m-am simtit ca un sacal insetat de sange si am decis sa nu mai arat pozele.

Asa ca iti arat alta poza, mai recenta. Ma aflam in zona cu alta treaba, cand pe langa mine au trecut trei masini de pompieri cu sirenele pornite. M-am luat dupa ele, sa vad ce-o fi, dar nu era nimic grav, doar un incendiu micut de apartament. In schimb mi-a placut antiteza dintre pompierii care se agitau la fata locului si clientii unui salon de frumusete care isi vedeau linistiti de treaba in continuare, la parterul aceleiasi cladiri.

Care este cel mai mare cosmar al fotografului la o “actiune”?

Nu exista “cel mai mare cosmar”. Multe pot merge prost la o “actiune”. Poti sa ai prea putin timp la dispozitie, poti sa te lovesti de un subiect obtuz, poti sa ai noroc de PR-isti nepregatiti sau de paznici “Dumnezei”. Depinde de subiect, dar niciun motiv nu e destul de bun pentru a rata actiunea. Pana cand ajung la locatie incerc sa nu ma gandesc la nimic. Nu stiu care e cel mai mare dusman al fotografului, dar stiu ca momentul ii este cel mai bun prieten.

O intrebare pentru urmatorul fotograf intervievat.

Cat a durat de cand te-ai apucat de fotografie si pana ai inceput sa traiesti din asta?

O fotografie care ti-a placut/la care te gandesti cand raspunzi la intrebari...